TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Opera literară a Mitropolitului Bartolomeu Anania – izvor omiletic pentru teme, idei şi strategii stilistice
Intenția prezentului studiu este aceea de a fi realizat o incursiune lapidară în opera literară a vrednicului „pălmaș al limbii române” din cetatea Clujului, Mitropolitul Bartolomeu Anania, cu evidențierea câtorva teme şi idei omiletice de actualitate, abordare prin care dorim să încurajăm încorporarea creaţiei autorului între izvoarele predicii de astăzi. Astfel remarcăm cât de necesar este un astfel de tezaur pentru omiletica românească, constatând cu bucurie că opera literară a IPS Sale l-a transformat într-un misionar creştin ortodox printre intelectualii români, care au înţeles încă o dată firescul interdependenței dintre credinţă şi cultură în istoria poporului român. Dacă suntem cu toţii de acord că predica este un lucru „grav”, adică riguros, foarte serios, necesitând o atenţie sporită, avem nevoie de toate argumentele, chiar şi cele literare, mai puţin uzitate, în a elabora o cuvântare persuasivă. Aşadar, creaţia literară a IPS Bartolomeu Anania constituie un izvor de mâna întâi în alcătuirea temeinică a multor predici și cuvântări ocazionale, care pot reprezenta și mărturii vibrânde ale neuitării unui părinte drag și generos.
 

BOGDAN LUPAŞTEAN