Comoara lui Brâncuşi
Ioan Tivadar, Comoara lui Brâncuşi
Pentru omul Brâncuşi credinţa ar trebui să fie pusă pe o treaptă superioară, oricărei realităţi date de ştiinţe, de filozofie şi cu atât mai mult deasupra oricărui ideal artistic, adică primatul spiritului faţă de materie. Exegeţii operei lui Constantin Brâncuşi au evidenţiat „bogata tradiţie a artei populare româneşti care constituie sursă majoră de inspiraţie artistică şi filozofică, dar mai puţini au remarcat în arta lui influenţă credinţei creştine ortodoxe sau a tradiţiei liturgice bizantine”. Sunt multe similitudini între coloana brâncuşiană şi biserică. Stâlpii de lemn ai pridvorului de biserică, vechile cruci de morminte, au încrustaţii asemănătoare coloanei. Dacă încercăm să privim opera sa din alt unghi de vedere sesizăm esenţializarea formelor şi începutul artei moderne, universalitatea acesteia, dar riscăm să pierdem miezul, adică „sâmburele“ artei sale. România se mândreşte cu Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, vârf al creaţiei brâncuşiene, valoroasă sinteză între arhaic şi modern, spirit şi materie, artă şi trăire religioasă. Ansamblul format din cele trei lucrări monumentale de excepţie, capodopere ale sale şi amplasarea acestora pe Calea Eroilor din Târgu Jiu, se constituie în „testamentul său artistic, închinat neamului său şi omenirii de mâine”.
Keywords: Brâncuşi, ansamblul de la Târgu Jiu, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului
IOAN TIVADAR |