TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Martiriul: din împărăţia bazileilor în Împărăţia monahilor


Plecând de la însemnătatea spirituală a conducerii politice şi a martiriului Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, articolul de faţă pune în discuţie semnificaţia teologică a ideii de martiriu în viaţa monahală. După încetarea persecuțiilor anticreştine, rolul foştilor martiri, persecutați de puterea seculară, este preluat de monahi, „noii martiri", „martirii conştiinței", persecutați de armatele demonilor. Pentru monahi întreaga viață e un martiriu. „Spinii și pălămida" (Fc. 3, 18) pe care pământul din fiecare îl rodește monahii îi vor îndrepta spre ei înșiși, transformându-i în spinii de trandafir ai martirajului. Dacă martiriul sângelui e, de cele mai multe ori, ne-voit, cel monahal, al conștiinței, e asumat de bună voie. Prin cele trei voturi pe care le respectă monahii pot fi numiți „martiri al dorinţei", martiriul ascultării fiind cel mai dureros, dar și cel care aduce cea mai profundă vindecare. Dintr-un alt punct de vedere, la monahi se poate vorbi de un martiriu al trupului (prin postiri, osteneli, privegheri, diferite alte forme de asceză fizică), un martiriu al minții (prin rugăciunea neîncetată ce nu permite acesteia să se gândească la ceva), un martiriu al inimii (neîngăduidu-i să-și manifeste sentimentalismul firesc), un martiriu al duhului (prin a se considera și a se simți un nimeni). Fie că trăiești în împărăția bazileilor, fie în cea a monahilor, martiriul rămâne o invitație, o chemare pentru fiecare urmaș al lui Adam pentru a restaura atât împărăția din lăuntru cât și cea din afară.
Keywords: martiriu, Sf. Constantin Brâncoveanu, monahismul, "martiriul conştiinţei", asceză


 

DAN POPOVICI