TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Părintele Benedict Ghiuş, duhovnicul


 

Articolul pună în lumină chipul marelui duhovnic român, Părintele Benedict Ghiuş, personalitate marcantă a vieţi bisericeşti dinRomânia secolului XX. Autoarea remarcă nobleţea ţinutei sale, care era pecetea autenticității vieţii sale duhovniceşti şi o moștenire spirituală și fizică de la părinţii săi. Era un om echilibrat: seninătatea chipului său o spunea, iar gesturile lui pure, reduse la minimum o confirmau căci tot ceea ce făcea izvora dintr-un calm interior, calmul aceluia care se roagă neîntrerupt şi iartă greşalele greşiţilor. Tactul de a conduce o discuție în spiritul dreptei credințe, cultura sa generală bogată, însă niciodată arătată în mod ostentativ, dar care transpărea la fiecare cuvânt, și mai ales din felul său firesc, măsurat și condescendent de a vorbi îl făceau respectat nu numai de credincioșii care îl vizitau, ci chiar și de forurile eclesiastice.


 

ILEANA MIRONESCU