TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Receptarea operei părintelui Dumitru Stăniloae în teologia academică românească


 

După două decenii de la despărțirea de părintele profesor Dumitru Stăniloae receptarea operei sale teologice reprezintă o realitate sigură și de mare amplitudine, ilustrată la nivel național în cadrul învățământului teologic universitar prin interesul manifestat de profesorii de teologie dogmatică de a utiliza, fructifica și promova în rândul studenților contribuția inegalabilă a gândirii a celui mai cunoscut, tradus, comentat și interpretat teolog ortodox român.

Congresele, conferințele, simpozioanele și toate celelalte manifestări științifice desfășurate în cele două decenii au contribuit substanțial la receptarea operei părintelui Stăniloae, au condus la aprofundarea diferitelor teme de teologie dogmatică, apologetică și mistică din vasta sa operă de către teologii români, au fecundat în mod creator gândirea acestora iar rezultatele acestor cercetări s-au materializat în volume de teologie.

Lucrările de teologie consacrate cercetării operei și gândirii teologice a părintelui Stăniloae, tezele de doctorat, dizertațiile de master sau tezele de licență elaborate în același scop au avut ca rezultat direcționarea teologiei românești în spiritul curentului neopatristic, ilustrat și cultivat cu asiduitate prin toate lucrările sale de părintele Stăniloae.

Reeditarea operelor părintelui Stăniloae sau editarea pentru prima dată a întregii creații publicistice, inițiativă de amplă rezonanță academică a P. F. Părinte Patriarh Daniel, asigură în acest moment și va asigura și în viitor largul acces al cercetătorilor, profesorilor, studenților, oamenilor de cultură, preoți, monahi și credincioși, interesați să-și îmbogățească orizontul teologic-duhovnicesc, să-și înrădăcineze cunoștințele și viața spirituală în solul sigur al teologiei, spiritualității și vieții liturgice ale Bisericii Ortodoxe.


 

ŞTEFAN BUCHIU