TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Moarte biologică. Moarte cerebrală. Moarte spirituală. Moarte socială.


 

Moarte biologică. Moarte cerebrală.

Moarte spirituală. Moarte socială.

 

 

 

 

 

Pavel Chirilă, Mădălina Popescu, Lavinia Alina Badea

 

 

 

 

Lucrarea îşi propune să analizeze conţinutul unor definiţii şi nuanţele folosirii lor.

Moarte (DEX): încetare a vieţii, oprire a funcţiilor vitale, sfârşitul vieţii.1

Moarte (medico-legal): „proces general caracterizat prin trecerea ireversibilă din plan biologic în plan fizico-chimic, proces generat de lipsa aportului, transportului sau utilizării oxigenului la nivel celular"2.

Moarte biologică: definiţia coincide din punct de vedere medico-legal cu cea de moarte (în general).

După cum se vede din aceste definiţii conţinutul lor se sprijină eminamente pe realitatea materială a lumii, pe legile care guvernează regnul mineral şi biologic.Ceea ce este trist pentru un om religios nu este atât nota exclusiv atee, cât lipsa de orice preocupare pentru o condiţionare spirituală a morţii.

Moartea cerebrală: „încetarea completă şi ireversibilă a funcţiilor cerebrale şi ale trunchiului cerebral".

Conceptul de moarte cerebrală este o invenţie a medicinei contemporane şi convine în primul rând transplantologilor.

În manualul de medicină legală pentru jurişti scrie aşa: „detectarea semnelor de moarte cerebrală este foarte importantă deoarece permite recoltarea de ţesuturi şi organe şi de asemenea permite întreruperea terapiei ineficiente ... pentru a nu consuma inutil resursele medicale".

Comitetul Ad Hoc al Şcolii Medicale Harvard a emis următoarele criterii pentru definirea morţii cerebrale:

Bolnav total areactiv.

Timp de cel puţin o oră nu se observă nici o activitate musculară sau respiraţie spontană.

Întreruperea respiraţiei asistate pentru 3 minute, nu conduce la reluarea respiraţiei spontane.

Pupile midriatice sau în poziţie intermediară, areactive.

Mişcari oculare şi clipit - absente la rotaţia capului sau irigarea conductului auditiv extern cu apă rece.

Deglutiţia, căscatul şi fonaţia - absente.

Reflexul cornean, fotomotor şi faringian - absente.

Reflexele osteotendinoase şi plantare absente.

EEG aplatizată timp de 24 ore.

Hiperoxia sângelui din vena jugulară internă comparativ cu sângele din artera carotidă.

Absenţa hipotermiei şi ingestiei recente de medicaţie deprimantă a sistemului nervos.

În mod convenţional perioada de supraveghere a fost decretată la început 24 de ore, dar tot în mod convenţional această perioadă a fost redusă la 12 ore şi se doreşte încă o scurtare a ei.

Bioeticienii creştini au cel puţin 4 argumente împotriva conceptului şi a practicilor care rezultă din acceptarea noţiunii de moarte cerebrală.

Există cazuri care au purtat diagnosticul de moarte cerebrală şi şi-au revenit după perioade foarte lungi.

Includerea în definiţie a „leziunilor ireversibile de trunchi cerebral" este neconcordantă cu realitatea fiziopatologică şi clinică deoarece cordul funcţionează prin activitatea centrului cardiac din trunchiul cerebral nu prin automatismul cardiac.

Argument clinic : rombencefalita acută este o boală infecţioasă a trunchiului cerebral care imită perfect „moartea cerebrală" timp de 14 zile, după care bolnavul îşi reia funcţiile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Au fost cazuri de femei gravide intrate în „moarte cerebrală" care - asistate respirator, energetic şi plastic, au dus copiii la termen şi au născut prin cezariană copii normali. Ori, nu poate o femeie moartă să nască un copil viu.

Într-o abordare spirituală problematica este mult mai complicată; chiar dacă relatia socială este absentă prin lipsa totală a unei comunicări între oameni, între bolnav şi preot, faptul că sufletul este încă în el (deoarece moartea biologică nu s-a instalat încă) - înseamnă că relaţia bolnavului, cu Dumnezeu este prezentă, este vie chiar dacă este inaccesibilă celor din jur. Pocăinţa este o stare sufletească care poate fi trăită în relaţie nemijlocită cu Dumnezeu deasupra oricăror semantici lingvistice omeneşti.

 

Moarte spirituală

 

Dacă înaintăm analiza în planul teologic, atunci deja apar alte exprimări.

Dicţionar de teologie ortodoxă3:

Etimologic „thanathos" şi „mors" însemană „destrămare a fiinţei", adică moarte înseamnă separarea sufletului de trup, când trupul se descompune în elementele din care a fost făcut şi se întoarce în pământ, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat.

În fond moarte înseamnă separarea părţii nemuritoare din om (adică sufletul), de partea muritoare dezintegrabilă.

Ceea ce defineşte fundamental religia creştină este „evoluţia spre Creator" (Părintele Grigorie) adică evoluţia spre înviere căci aşa cum spune Maxim Mărturisitorul în Răspunsuri către Talasie, învierea lui Hristos este „moarte a morţii".

Antropologia creştină vorbeşte despre moarte ca despre o stare temporară în care sufletul păstrează memoria trupului cu care se va reuni la a doua venire; chipul, „Imago Dei" - odată creat în mod minunat în pântecele mamei prin venirea sufletului în trup, devine indestructibil, devine scânteia divină din om care va intra în veşnicie prin chemarea lui Hristos cel Înviat.

În Sfânta Scriptură găsim următoarele definiţii ale morţii:

neiubire (1 In 3, 13-16 )

drum pe care merg toţi pământenii (3 Rg 2, 2)

dorinţă a cărnii (Rm 8, 6)

trecere (Fc 49, 29)

adăugare la poporul tău (Nm 27, 12-13)

somn (In 11, 11-13)

vrăjmaş (1 Co 15, 26)

prilej de a-L preaslăvi pe Hristos (Flp 1, 20-21)

Conform Romani 8, 4 moartea spirituală înseamnă a trăi „după trup".

Apocalipsa vorbeşte de moartea cea dintâi şi moartea cea de-a doua (Ap 2, 10-11).

Cel credincios şi biruitor până la moartea cea dintâi nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua.

Dacă moartea biologică înseamnă separarea sufletului de trup, moarte spirituală înseamnă separarea sufletului de Dumnezeu.

În acest context prin eutanasie medicală se separă în mod silnic sufletul de trup, iar prin eutanasie spirituală înţelegem cele exprimate în Iov 2, 9 când soţia îi spune: Blesteamă pe Dumnezeu şi mori! (Iov 2, 9). În versetul următor apare una din definiţiile biblice ale nebuniei, căci Iov îi spune: Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune!

Expresia „moarte spirituală" este de fapt o antinomie - aşa cum remarcă sfinţii părinţi, căci, de fapt înseamnă „viaţa veşnică în iad".

Există patru pasaje în Biblie unde se vorbeşte despre cei ce nu se vindecă; merită să le amintim pentru a evita nevindecarea :

Ohazia care a murit pentru că a întrebat despre boala lui dumnezei străini şi nu L-a întrebat pe Dumnezeul lui Israel (4 Rg 1, 15-16).

Cel pedepsit îndelung şi tare la cerbice, adică cel împietrit (Pr 29, 1).

Egiptul, adică zarvă care scapă clipa hotărâtoare (Iş 9, 7; Ir 46, 11-17).

Babilonul, adică cel ce zice că este împărăteasă şi jale nu va vedea nicidecum (Ir 51, 9; Ap 18, 1-24).

Moarte socială: este o realitate veche de când lumea, dar este analizată de sociologii contemporani.

Merită să amintim două înţelesuri ale noţiunii de moarte socială:

repartiţia inegală a fondurilor pentru îngrijirile de sănătate sau educaţie.

de două mii de ani societatea seculară se străduieşte din răsputeri să pună Biserica într un con de umbră, într-o moarte socială.

 

Am aplicat recent 10 întrebări despre moarte unor reputaţi duhovnici şi mitropolitului Ieroteos Vlachos.

Prima întrebare sună aşa:

Ce este moartea? La această întrebare unul din duhovnici a dat un răspuns simplu, filocalic: „Moartea nu există".

Iar dacă deschidem Sfânta Scriptură la Apocalipsa 21, 4 citim:

Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.

1DEX, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 643

2 Beliş V. Medicină legală în practica judiciară, Editura Juridică, p. 36

3 Bria Ion, Dicţionar de teologie Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, p. 265.


 

PAVEL CHIRILĂ, MĂDĂLINA POPESCU, LAVINIA ALINA BADEA