TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Româna
< Înapoi Link-uri
Cautare

Despre pelerinaj, pelerini şi întâlnirea omului cu sfinţii în zi de sărbătoare


 

Despre pelerinaj, pelerini şi întâlnirea omului
cu sfinţii în zi de sărbătoare

 

 

 

 

 

Felicia Dumas

 

 

 

 

Pelerinajul a reprezentat şi reprezintă în continuare un fenomen religios despre care se scriu lucrări de strictă specialitate - de antropologie religioasă sau de sociologie -, reportaje în diverse publicaţii (în general religioase), se fac filme documentare. Altfel spus, acest fenomen religios continuă să-l preocupe pe cercetător şi pe omul de ştiinţă, să stârnească curiozitatea gazetarului laic sau religios şi să-l fascineze pe omul religios.

Cu doi ani în urmă, scriam tot în paginile acestei reviste despre unul dintre marile fenomene pelerine pe care le-a cunoscut Ortodoxia românească la începutul anilor `90, generat de personalitatea duhovnicească a părintelui arhimandrit Cleopa Ilie de la mănăstirea Sihăstria.1 Am dori să ne referim în continuare la un alt tip de pelerinaj, cel consacrat sfinţilor, pentru venerarea moaştelor lor, cu prilejul unui mare praznic bisericesc. Un astfel de pelerinaj a fost organizat în arhiepiscopia Râmnicului anul acesta, în cinstea Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul, ocrotitorul acesteia şi al oraşului care adăposteşte centrul eparhial. Un eveniment religios centrat în jurul personalităţii acestui sfânt ierarh, însoţit de manifestări culturale, în care s-au îngemănat un pelerinaj la moaşte de sfinţi, o procesiune cu icoana sfântului Antim Ivireanul, mai multe slujbe şi evenimente culturale. Un ansamblu de manifestări religios-culturale, cum au fost numite de ierarhii de la Vâlcea, organizatorii acestora: Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscop al Râmnicului şi Preasfinţitul dr. Emilian Lovişteanul, Episcop vicar, iniţiatorul aducerii moaştelor sfinţilor martiri de la Niculiţel şi ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la mănăstirea Bistriţa olteană şi aşezarea lor la catedrala arhiepiscopală spre închinare. Prin urmare, pelerinii care şi-au îndreptat paşii spre Râmnic anul acesta, la sfârşit de septembrie, pentru a participa la sărbătoarea consacrată Sfântului ierarh Antim Ivireanul, au avut ocazia de a se închina la moaştele acestor sfinţi (Zotic, Camasie, Filip şi Atal şi la cele ale sfântului Grigorie Decapolitul), de a participa la un pelerinaj în pelerinaj. Un pelerinaj de închinare la moaşte de sfinţi desfăşurat în cadrul celui global, de sărbătorire prin comemorare a personalităţii ocrotitoare a Sfântului Antim Ivireanul. Tot în cadrul acestei sărbători, o deja tradiţională procesiune cu icoana sfântului ierarh martir a umplut străzile oraşului de cântările bisericeşti ale clerului şi credincioşilor în frunte cu păstorul lor. Această procesiune este cunoscută tot sub numele de pelerinaj, pelerinajul cu icoana, un alt pelerinaj în pelerinaj. Atât cel de închinare la moaşte, cât şi acesta reprezintă manifestări ale evlaviei omului credincios faţă de sfinţi, în momente privilegiate, în care întâlnirea sa cu aceştia este una binecuvântată. Manifestări care se îmbină în mod armonios, ca piesele în miniatură ale unui mozaic, în cadrul larg al pelerinajului general organizat în cinstea sfântului ierarh martir, mitropolit al Ţării Româneşti, ocrotitorul Râmnicului. Ajungem astfel la cele două mari sensuri pe care le cunoaşte în limba română cuvântul pelerinaj în context religios: călătorie pe care o fac credincioşii în locuri considerate sfinte şi, respectiv, procesiune cu icoane, cu sfinte moaşte desfăşurate cu diferite ocazii, mai cu seamă în zile de sărbătoare ale Bisericii, consemnate în calendar. În ambele accepţii, termenul de pelerinaj era mult mai puţin folosit înainte de 1989 decât în prezent. Fenomenul pelerin exista însă, fără ca el să fie numit astfel: oamenii mergeau în diferite locuri sfinte, în general la mănăstirile renumite pentru sfinte moaşte, pentru icoane făcătoare de minuni sau pentru viaţa spirituală remarcabilă a unor mari părinţi duhovnici. La începutul anilor `90, pelerinii din toată ţara nu spuneau că merg în pelerinaj la Sihăstria, ci pur şi simplu că se duc la mănăstirea Sihăstria, la întâlnirea cu sfinţenia manifestată duhovniceşte în persoana părintelui Cleopa.

 

 

Darul din dragostea păstorului

 

Ne-am propus să ne oprim aici asupra acestui fenomen pelerin pentru că ni s-a părut a fi unul deosebit din cel puţin două puncte de vedere: al complexităţii sale - fiind alcătuit după cum am văzut, din imbricarea mozaicală a două pelerinaje -, precum şi al timpului religios-simbolic al desfăşurării sale. Să ne referim puţin la acest din urmă aspect. Pelerinajele la moaştele de sfinţi cunosc momente obişnuite de actualizare, credincioşii mergând să se închine la multe dintre acestea în diferite perioade ale anului bisericesc. Ele ating însă un maximum de intensitate în zilele speciale de comemorare a sfinţilor respectivi, menţionate în calendar, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, pe 14 octombrie la Sfânta Parascheva de la Iaşi, sau pe 27 octombrie la Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti. Pelerinajul global, sau ansamblul manifestărilor religios-culturale de la Râmnic au fost consacrate Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul, sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la 27 septembrie. Acestui timp calendaristic i-au fost însă subsumate altele două, unul comemorativ, de evocare a unei personalităţi remarcabile a arhiepiscopiei: 160 de ani de la întronizarea Sfântului Calinic de la Cernica în scaunul episcopal al Râmnicului-Noul Severin şi altul festiv, de sărbătorire a personalităţii arhiepiscopului locului: 40 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfinţitului Gherasim. De acesta din urmă este responsabil Episcopul vicar al Râmnicului, Preasfinţitul dr. Emilian Lovişteanul, care a dorit să-şi omagieze astfel părintele arhieresc: o minunată punere în lumină a profunzimii relaţiei de paternitate spirituală şi ierarhică despre care vorbeşte între alţii Tomáš Špidlík într-una din lucrările sale consacrate spiritualităţii răsăritului creştin2. La baza acesteia se află una dintre virtuţile vieţii monahale, ascultarea. În monahism, ascultarea se face faţă de părintele duhovnic, de stareţul sau stareţa mănăstirii, de episcopul locului, de cel întâistător: „Cum s-a trecut atât de uşor de la ascultarea de părintele duhovnicesc, teofor şi profet, la cea faţă de superiorul juridic? Această trecere «de la harismă la legalism»" e justificată numai în măsura în care credem în marea harismă a Bisericii însăşi, în prezenţa Duhului în structurile umane. În acest caz, nu este vorba însă despre o substituire a harismei prin drept, ci mai degrabă de supunerea darurilor particulare harismei universale a Bisericii"3. În cazul ierarhilor de la Râmnic, ascultarea s-a împletit cu dragostea concretizată în iniţiativa Preasfinţitului Emilian Lovişteanul de a aduce aici moaştelor sfinţilor martiri de la Niculiţel, descoperite de întâistătătorul Vâlcii - Înaltpreasfinţitul Gherasim - pe vremea când era episcop vicar în eparhia Dunării de Jos. În felul acesta, din darul adus părintelui său ierarhicesc s-au putut împărtăşi şi pelerinii veniţi la Râmnic cu ocazia sărbătorii Sfântului Antim Ivireanul. Fost ierarh al eparhiei între anii 1705 şi 1708, perioadă în care a desfăşurat aici o intensă şi remarcabilă activitate culturală, Sfântul ierarh martir Antim Ivireanul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992 şi ales ocrotitor al Râmnicului şapte ani mai târziu de către Înaltpreasfinţitul Gherasim. Lipsa moaştelor sale, datorată vitregiei istorice a martiriului său, a fost compensată astfel, anul acesta, prin aducerea moaştelor sfinţilor martiri de la Niculiţel şi ale Sfântului Grigorie Decapolitul, acesta din urmă fiind deosebit de iubit şi venerat în eparhia Râmnicului4. Darul păstorului cel tânăr a fost, în felul acesta, unul dublu: al dragostei şi omagierii activităţii pastorale a părintelui său ierarhicesc în vârstă de 96 de ani şi, respectiv, al dragostei arătate faţă de credincioşii păstoriţi în eparhia în care a fost instalat ca arhiereu vicar în urmă cu aproape un an, pe 14 noiembrie. Şi ce dar mai frumos poate face un păstor celor din familia sa duhovnicească - părintelui şi fiilor săi duhovniceşti - decât harul lui Dumnezeu manifestat în persoana sfinţilor, care le-a păstrat trupurile nestricăcioase, pline de miresme binemirositoare şi de virtuţi vindecătoare? După cum mărturisea într-unul din materialele de prezentare a manifestărilor religios-culturale de anul acesta, prezente pe site-ul frumos conceput al arhiepiscopiei, prin aducerea moaştelor acestor sfinţi, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul şi-a dorit să „întărească evlavia, credinţa şi dragostea faţă de sfinţii români şi faţă de sfinţi în general". Preasfinţia Sa este un apropiat al sfinţilor şi al celor români în special: în 2009 consacra o lucrare sfinţilor ocrotitori ai Moldovei canonizaţi în perioada 1992-2009, în care propune o frumoasă definiţie a sfinţeniei: „Sfinţenia este iubirea desăvârşită de Dumnezeu şi de oameni şi se dobândeşte prin intensitatea maximă a trăirii dragostei creştine şi a tuturor valenţelor ei"5. În alt spaţiu geografic şi cultural, părintele arhimandrit Placide Deseille6 le vorbea ortodocşilor francezi despre harul lui Dumnezeu prezent în moaştele sfinţilor ca formă de manifestare a dragostei Sale faţă de viaţa lor desăvârşită. „Fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, sfinţii au dorit, au lucrat şi au dobândit asemănarea cu Hristos, Dumnezeul-Om", scrie ierarhul de la Vâlcea în lucrarea menţionată7. Aceeaşi idee este exprimată şi de marele duhovnic al Ortodoxiei de expresie franceză, care îi numeşte pe sfinţi materie sfinţită şi transfigurată prin harul Duhului Sfânt: ceea ce Dumnezeu posedă prin natura Sa, sfinţii posedă prin dobândire8. Acest har al Sfântului Duh rămâne prezent în moaştele lor, la care se închină omul credincios. El le-a fost oferit în dar anul acesta de arhiereul vicar al Râmnicului păstorului său - care-i serveşte drept model pe calea slujirii arhiereşti pe meleagurile vâlcene - şi celor păstoriţi din eparhia sa.

 

Pelerinajul din „grădina Maicii Domnului"

 

Întâlnirea credincioşilor veniţi la Vâlcea la sărbătoarea Sfântului ierarh Antim Ivireanul cu moaştele sfinţilor martiri de la Niculiţel şi ale Sfântului Grigorie Decapolitul a fost pusă în scenă cu multă grijă de către organizatorii pelerinajului şi concepută pentru a avea loc în mod firesc şi natural, în faţa catedralei arhiepiscopale. Dispuse într-o juxtapunere longitudinală a raclelor şi adăpostite sub un cort împotriva intemperiilor, acestea se găseau în imediata vecinătate a sfinţilor ocrotitori ai catedralei, prezenţi cu sfinte moaşte în interiorul acesteia: sfinţii Mercurie, Carp şi Teodor Stratilat. În felul acesta, pelerinii veniţi să participe la sărbătoarea Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul au avut posibilitatea de a se împărtăşi, prin închinare, din sfinţenia acestui buchet duhovnicesc de sfinţi, în „grădina Maicii Domnului", după cum s-a exprimat unul dintre ei. Imaginarul pelerin este extrem de interesant din perspectiva cercetătorului specialist în antropologie religioasă şi de puternic reprezentativ al concepţiei religioase a credinciosului pelerin. Prin imaginar pelerin, înţelegem aici împreună cu majoritatea specialiştilor în antropologie religioasă, felul în care pelerinul se raportează la întreprinderea sa, la pelerinajul făcut, la întâlnirea şi contiguitatea cu sacrul, la efectele miraculoase pe care le aşteaptă de la această întâlnire. Oamenii merg în pelerinaj din cele mai vechi timpuri cu speranţa de a găsi la locurile alese pentru sfinţenia lor ceea ce viaţa socială şi „lumea aceasta" nu le poate oferi. Pelerinii sunt de profesii, de condiţii sociale şi de vârste diferite. Desigur, din perspectiva Bisericii, pelerinul „veritabil", ideal, este omul credincios, care vine să se închine la moaştele de sfinţi, în cazul nostru. Însă alături de el, fiecare fenomen pelerin adună şi curioşi, turişti, sceptici sau căutători autentici ai experienţei sacralităţii. Printre manifestările religios-culturale organizate la Râmnic în cinstea Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul s-a numărat şi festivalul de artă sacră intitulat „Grădina Maicii Domnului", desfăşurat în partenariat cultural de către arhiepiscopie cu fundaţia culturală „Sfântul Antim Ivireanul", cu biblioteca judeţeană şi primăria din oraş. Întreg programul manifestărilor a fost difuzat atât pe site-ul arhiepiscopiei, cât şi în mijloacele de informare în masă, anunţat de ierarhi şi preoţi în bisericile din eparhie. Dar nu toţi pelerinii se informează pe această cale; mulţi dintre ei se informează tradiţional, unii de la alţii chiar în curtea arhiepiscopiei. Un pelerin de 50 de ani, vizibil impresionat de prima sa experienţă pelerină şi religioasă din curtea centrului eparhial (unde asista cu o lumânare aprinsă în mână la slujba privegherii) a transpus metaforic denumirea festivalului asupra spaţiului larg deschis al pelerinajului - grădinile şi curtea arhiepiscopiei - în care se desfăşura experienţa sa pelerină: „Ce spuneţi de evenimentul acesta? Suntem în Grădina Maicii Domnului. Eu în 50 de ani, nu am ştiut lucrul acesta".

Toate elementele de configurare spaţială a pelerinajului au dus la această reprezentare a sa ca un spaţiu paradiziac, binecuvântat de moaştele sfinţilor aduse spre închinare, sub patronajul spiritual al Maicii Domnului. În partea centrală a grădinilor din interiorul centrului eparhial a fost ridicată scena liturgică, pe care ierarhii şi preoţii slujitori au oficiat slujbele de priveghere şi sfânta liturghie în toate cele trei zile de sărbătoare. În mijlocul credincioşilor-pelerini, care le erau aproape, „în comuniune de rugăciune"9. Într-un cadru natural mirific, binecuvântat de Dumnezeu, ca o adevărată grădină a Maicii Domnului. După cum se ştie, această metaforă este folosită în Ortodoxie mai ales pentru desemnarea Muntelui Athos, locul de rugăciune neîntreruptă al călugărilor aghioriţi. Una dintre cărţile părintelui Paisie Aghioritul, care prezintă chipuri îmbunătăţite de monahi din Sfântul Munte, se numeşte de altfel, în traducere românească, Flori din grădina Maicii Domnului10. Şi spaţiul geografic al Moldovei s-a bucurat de această denumire metaforică, tot în virtutea analogiei cu un teritoriu încărcat cu mănăstiri unde sunt înălţate rugăciuni neîncetate către Maica Domnului. În multe dintre mănăstirile mari din ţară se obişnuieşte ca în zilele de mare sărbătoare (şi în special, de hram) slujbele liturgice să se desfăşoare pe astfel de scene, amplasate alături de credincioşi, în mijlocul acestora şi al naturii, Creaţia lui Dumnezeu. Anul acesta, la Râmnic, scena a fost amplasată chiar în mijlocul grădinilor, orientată cu faţa înspre catedrală, pe spaţiul verde, pentru a da credincioşilor posbilitatea de a se aduna la rugăciune în jurul ei. În felul acesta, ei au putut trăi un real sentiment de comuniune cu ierarhii şi preoţii slujitori, bucurându-se şi de un acces vizual neîngrădit de iconostas la săvârşirea liturghiei euharistice. Spaţiul liturgic delimitat în mod normal de configuraţia spaţiului interior al bisericii (sau catedralei) s-a extins în felul acesta în întreaga curte (şi grădină a arhiepiscopiei), contopindu-se cu spaţiul global al pelerinajului, incluzând în mod firesc şi rândul pelerinilor care aşteptau să se închine la sfintele moaşte. Absenţa oricăror îngrădiri de tipul barierelor jandarmeriei a conferit pelerinajului la sfintele moaşte acea naturaleţe şi spontaneitate a fenomenelor pelerine populare de altădată, de dinaintea anilor `90. Dragostea ierarhilor slujitori faţă de cei păstoriţi s-a exprimat nu numai la nivelul acestei configurări spaţiale extrem de deschise, dar şi în mod concret, în faţa dezlănţuirii intemperiilor. Duminică după masă, în timpul slujbei vecerniei cu litie, cerul s-a deschis generos asupra oraşului, o ploaie torenţială abătându-se asupra tuturor celor prezenţi în curtea arhiepiscopiei. Mulţi dintre credincioşi au fost atunci invitaţi pe scenă, alături de cei doi ierarhi slujitori, pentru a se adăposti, continuându-şi astfel participarea la slujbă în imediata apropiere a acestora. Modificare totală a dispunerii tradiţionale în spaţiul liturgic a actorilor participanţi la sfintele slujbe11. Iniţiativă superbă, care l-a impresionat în chip deosebit pe un băieţel de nouă ani, venit în pelerinaj de la Iaşi. Întrebat la întoarcere cum a fost pelerinajul său la Vâlcea, a răspuns cu acea sinceritate şi naturaleţe proprie copiilor că a fost foarte frumos: mâna Sfântului Grigorie mirosea a mir, a plouat foarte tare şi Preasfinţitul Emilian i-a luat pe oameni sus pe scenă, ca să nu îi ude ploaia...

 

 

Omul pelerin şi întâlnirea sa cu sfinţii

 

Pelerinii veniţi la Vâlcea cu ocazia sărbătorii consacrate Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul (de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 360 de ani) au fost, din câte am putut constata12, dintre cei mai diverşi, animaţi de aceeaşi dorinţă a experienţei sacrului. Printre ei s-au numărat credincioşi din eparhie, veniţi din satele judeţului, din împrejurimi, dar şi din multe alte oraşe ale ţării. Oameni simpli, atraşi de festivitatea momentului şi de moaştele aduse spre închinare, sau intelectuali impresionaţi de împletirea manifestărilor culturale cu slujbele Bisericii. Nimic mai firesc din acest punct de vedere în eparhia Râmnicului, patronată de Sfântul Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti. Episcopia, ridicată la rang de arhiepiscopie pe 14 noiembrie anul trecut, este una cu mare tradiţie culturală, renumită pentru tiparniţele sale, pentru tipăriturile de la Govora, pentru ierarhii săi creatori de cultură bisericească şi de limbă literară românească. Episcop al Râmnicului între anii 1705 -1708, Sfântul Antim Ivireanul (devenit apoi mitropolit al Ungrovlahiei) a fost unul dintre aceşti iluştri ierarhi cărturari ai culturii române. De origine georgiană, poliglot, acest „pelerin pe pământ, către împărăţia cerurilor"13 a scris lucrări originale (rămase în manuscris, dintre care cele mai cunoscute sunt Didahiile), şi mai ales a tipărit la Govora, Snagov, Târgovişte şi Bucureşti numeroase cărţi bisericeşti, activităţi prin care a contribuit la dezvoltarea şi fixarea normelor limbii române literare. Deşi româna nu era limba sa maternă, a învăţat-o foarte bine şi a avut un rol însemnat în introducerea ei în săvârşirea slujbelor Bisericii. Dată fiind această caracteristică a împletirii dintre cultură, practică liturgică şi slujire arhierească de excepţie a arhiepiscopiei Râmnicului, în mod firesc sărbătoarea religioasă a sfântului ierarh martir este însoţită în fiecare an (şi anul acesta în mod deosebit) de o serie de manifestări culturale care îi sunt consacrate: simpozioane, expoziţii, lansări de carte.

În cazul marii majorităţi a pelerinilor, experienţa pelerinajului cunoaşte în general trei mari etape: intenţia declanşatoare, plecarea propriu-zisă în pelerinaj, experienţa teofaniei -contactul cu sfintele moaşte sau impregnarea de sfinţenia locurilor vizitate - şi întoarcerea acasă care se doreşte una a umanului transfigurat. Desigur, intenţia generală a pelerinilor care şi-au îndreptat paşii spre catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea a fost aceea de a participa la sărbătoarea Sfântului Antim Ivireanul. Am stat de vorbă cu o tânără venită de la Bucureşti, născută în data de 27 septembrie, Sfântul Antim Ivireanul devenind astfel sfântul său protector. Ne-a mărturisit că ar fi putut rămâne în Bucureşti, la biserica Antim de acolo, care îşi sărbătorea de asemenea hramul, însă a preferat să vină la Vâlcea pentru că avea aici posbilitatea de a-şi cinsti protectorul şi prin închinarea la moaştele sfinţilor invitaţi la prăznuirea sa. Tânăra respectivă era, de altminteri, o obişnuită a pelerinajelor la moaşte de sfinţi, participând an de an şi la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi.

Închinarea la moaştele de sfinţi reprezintă una dintre formele cele mai concrete de experimentare a teofaniei despre care vorbeşte printre alţii David Carrasco, profesor de istoria religiilor la universitatea Princeton, specialist în studiul pelerinajelor din diverse spaţii culturale14. Pentru omul ortodox, această teofanie constă în prezenţa harului divin în corpurile nestricăcioase ale sfinţilor. Contactul cu acestea s-a făcut la Râmnic în spaţiul menţionat, în vreme de sărbătoare. Timpul pelerinajului însă este unul individual şi construit personal de fiecare pelerin care vine să se închine la moaşte. Într-o epocă a vitezei, pelerinii fac în mod deliberat alegerea de a petrece un anumit timp la rând, alături de ceilalţi, aşteptând să se apropie de trupurile transfigurate ale sfinţilor. Acest demers a fost subliniat, de altminteri, de ierarhii de la Râmnic în cuvintele de învăţătură adresate credincioşilor prezenţi la slujbă, în care au insistat şi asupra transformării lăuntrice, duhovniceşti, care ar trebui să-l caracterizeze pe credinciosul-pelerin, după închinarea la sfintele moaşte. Dragostea faţă de ceilalţi, bunătatea, blândeţea şi milostenia - altfel spus marile virtuţi creştine - manifestate şi trăite în mod firesc la întoarcerea acasă, ar trebui să reprezinte semnele vizibile şi dovezile concrete ale întâlnirii pelerinilor cu sfinţii. Am văzut spaţiul şi timpul acestei întâlniri. Să vedem acum şi modalităţile concrete de manifestare a evlaviei pelerine la nivelul contactului imediat cu trupurile transfigurate ale sfinţilor şi păstrate nestricăcioase prin lucrarea harului Duhului Sfânt. Pe lângă gesturile obişnuite de venerare - semnul crucii, sărutarea, închinăciunea şi mai rar (din cauza constrângerilor legate de spaţiul şi de timpul închinării personale a fiecărui pelerin) metania mare -, majoritatea pelerinilor au atins sfintele moaşte cu fruntea, capul sau cu mâna dreaptă, animaţi de aceeaşi dorinţă de a beneficia prin contagiune de sfinţenia acestora. Pentru a se împărtăşi din harul Duhului Sfânt prezent în sfintele moaşte, care să îi ajute să biruiască păcatele şi neputinţele trupeşti, să înainteze mai întăriţi în credinţă pe calea mântuirii, ţelul fiecărui creştin botezat, fiu al Bisericii lui Hristos. Trupurile nestricăcioase ale sfinţilor s-au întâlnit astfel cu trupurile stricăcioase ale pelerinilor, într-o impresionantă aventură a comuniunii sub semnul sfinţeniei. Încununare a Creaţiei divine, alcătuit din trup şi suflet, omul pelerin s-a prezentat astfel în integralitatea sa la întâlnirea cu mărturiile concrete ale teofaniei, ale puterii lucrării transfiguratoare a Duhului Sfânt asupra materiei. Moaştele sfinţilor nu sunt altceva decât trupurile lor transfigurate, salvate de la stricăciune prin nevoinţele lor de asceză, de rugăciune şi de post, de viaţă jertfelnică dăruită lui Hristos. Trupul care de cele mai multe ori este prezentat în scrierile duhovniceşti ca mijloc al căderii în ispită şi păcat, prin neputinţele sale materialnice, şi adesea ca povară pentru sufletul omenesc în năzuinţa sa de înălţare către Dumnezeu... Una dintre cele mai frumoase definiţii ale trupului omenesc, prieten şi vrăjmaş al omului pe calea mântuirii sale, îi aparţine Sfântului Ioan Scărarul, în cuvântul al XV-lea din lucrarea sa fundamentală de spiritualitate ascetică, Scara raiului15, intitulat „Despre curăţia şi neprihănirea nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi prin osteneli şi sudori": „În ce chip şi fel voi judeca pe acest prieten al meu, după pilda celorlalte patimi, odată ce-l voi lega pe el, nu ştiu. Cum voi birui pe cel pe care m-am obişnuit să-l iubesc prin fire? Cum mă voi elibera de el cu care m-am legat pentru veci? Cum îl voi omorî pe cel ce va învia odată cu mine? Cum voi arăta nestricăcios pe cel ce a primit prin fire stricăciunea?... Îmi este şi împreună-lucrător şi vrăjmaş; şi ajutător şi potrivnic; şi susţinător şi iscoditor de curse; slujit, mă războieşte, topit cu postul, pierde din putere; odihnit, iese din rînduială; pe acelaşi îl îmbrăţişez şi resping. Care e taina cu privire la mine? Care e raţiunea alcătuirii mele? Cum îmi sînt mie însumi duşman şi prieten?"16 Superbă descriere a luptei spirituale din care sfinţii au ieşit biruitori, nevoindu-şi trupurile până la transfigurare: „Iată a cincisprezecea biruinţă. Cel ce fiind în trup a cîştigat-o şi pe aceasta, a murit şi a înviat încă de aici arvuna nestricăciunii viitoare"17. Biruinţa asupra slăbiciunilor firii materiale le-a adus cununa sfinţeniei, sub forma nestricăciunii trupurilor de la care credincioşii-pelerini cer ajutor, vindecare şi întărire pentru propria lor luptă de depăşire a condiţiei umane căzută în păcat şi dobândirea vieţii veşnice. Prin urmare, o asemenea întâlnire a pelerinilor, o întâlnire cu sfinţii nu poate decât să-i impresioneze şi marcheze lăuntric pe fiecare dintre ei. Aceasta a fost şi intenţia ierarhilor de la Râmnic, organizatorii pelerinajului. Firea omenească a pelerinilor se vede astfel întărită în credinţă prin contactul cu mărturiile concrete ale biruinţei firii stricăcioase a omului prin intervenţia Duhului Sfânt. Deoarece, după cum spune tot Sfântul Ioan Scărarul, „Unde s-a biruit firea acolo se cunoaşte că se află de faţă Cel mai presus de fire"18.

 

 

Braţele părinteşti...

 

Ultima mare etapă a fiecărui fenomen pelerin este întoarcerea acasă, după întâlnirea cu sfinţii. Ea a fost uşor modificată de contextul global al pelerinajului de la Râmnic, al manifestărilor religios-culturale. Prin urmare, după ce s-au închinat la moaştele sfinţilor martiri de la Niculiţel şi la cele ale Sfântului Grigorie Decapolitul, majoritatea pelerinilor au participat la slujbele săvârşite în cinstea sfântului ierarh Antim Ivireanul. Slujbe arhiereşti, care au culminat în ziua de 27 septembrie cu prezenţa a şase ierarhi invitaţi, ce au slujit sfânta liturghie alături de cei doi ierarhi ai arhiepiscopiei Râmnicului. Liturghia arhierească impresionează întotdeauna prin fastul său deosebit. Ceremonialul obişnuit devine unul complex şi arborescent, fascinant prin repartiţia rolurilor liturgice. În imaginarul pelerin, el este atribuit prin excelenţă ideii de sărbătoare, de hram, de praznic bisericesc de mare însemnate. La sfârşitul sărbătorii religioase, elementul cultural a intervenit din nou în acelaşi mod firesc, prin lansarea ghidului mănăstirilor şi schiturilor din arhiepiscopia Râmnicului19 şi a albumului Cetăţile credinţei, în ediţie bilingvă (română şi engleză), cu imagini din mănăstirile şi schiturile arhiepiscopiei20. Ambele lucrări au fost realizate la iniţiativa Preasfinţitului dr. Emilian Lovişteanul, iubitor şi creator de cultură, fost consilier cultural al arhiepiscopiei Iaşilor între anii 2008 şi 2009, înainte de alegerea sa ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Destinatarul Ghidului este clar indicat chiar pe coperta acestuia: omul pelerin care doreşte să-şi îndrepte paşii spre una dintre nenumăratele mănăstiri din eparhie. El este totodată şi destinatarul albumului, a cărui menire este aceea de a-l convinge prin frumuseţea imaginilor şi istoricului fiecărui aşezământ monahal să meargă să viziteze mănăstirile din ţinutul „Olteniei de sub munte, care a fost din toate timpurile un loc de rugăciune", după cum mărturiseşte Înaltpreasfinţitul Gherasim, ctitor al multora dintre ele21. Este avut în vedere pelerinul dintr-un spaţiu cultural şi geografic larg, albumul fiind conceput în ediţie bilingvă româno-engleză, iar ghidul conţinând o serie de informaţii utile în rezumate redactate în principalele trei limbi de circulaţie internaţională, engleză, franceză şi germană.

Prin urmare, pelerinii veniţi la Vâlcea la sărbătoarea Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul au fost binecuvântaţi cu multă dragoste de către păstorii lor, ierarhii organizatori ai manifestărilor religios-culturale. Dragoste care a cunoscut mai multe forme evidente de manifestare: prilejuirea întâlnirii cu moaştele sfinţilor menţionaţi, configurarea spaţială spre comuniune a pelerinajului, iniţierea pe cărările eparhiei spre mănăstiri prin cele două lucrări publicate. După modelul ocrotitorului arhiepiscopiei, el însuşi ierarh mare iubitor de cei păstoriţi, aşa cum se spune în troparul său: „Sfinte Părinte Ierarhe Antim, după vrednicie ai fost rânduit păstor şi învăţător al turmei celei cuvântătoare şi cu înţelepciune dumnezeiască revărsând râurile sfintelor tale cu­vinte, viaţa ţi-ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muce­niciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu - pe care roagă-L să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta". Mâinile ierarhilor s-au aşezat cu multă dragoste pe capetele înclinate ale credincioşilor-pelerini, la sfârşitul fiecărei slujbe din cele trei zile de sărbătoare, gestul binecuvântării pecetluind eforturile fiecăruia dintre ei întru cele duhovniceşti. La ceas de de mare sărbătoare, pelerinii s-au împărtăşit din această dragoste, adăpostindu-se simbolic în braţele părinteşti ale păstorilor, deschise larg pentru a-i primi, după modelul Arhiereului ceresc: „Braţele părinteşti grăbeşte a le deschide mie că în păcate am cheltuit toată viaţa mea. Spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor Tale căutând acum, Mântuitorule, inima mea cea sărăcită nu o trece cu vederea. Că Ţie, Doamne, întru umilinţă strig: greşit-am, Părinte, la cer şi înaintea Ta!". Sufletul manifestărilor religios-culturale dedicate sărbătoririi Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul de anul acesta a fost Preasfinţitul părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care împlineşte la mijloc de noiembrie un an de păstorire arhierească pe meleagurile vâlcene. În cântările din acatistul închinat sfântului ce-i ocroteşte eparhia - „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, Mucenice al lui Hristos!" -, îi dorim roadă multă şi îmbelşugată întru sporirea duhovnicească a celor păstoriţi.

 

 

Bibliografie:

 

Carrasco, David, „Ceux qui accomplissent un saint voyage Formes et diversité des pèlerinages", in Concilium, revue internationale de théologie, no 266/1996, Le Pèlerinage, Paris, Beauchesne, 1996.

Cetăţile credinţei, mănăstiri şi schituri din arhiepiscopia Râmnicului, Baia Mare, editura Proema, 2010.

Deseille, Placide, [Corps - âme - esprit] par un orthodoxe, Grenoble, éditions Le Mercure Dauphinois, 2004.

Dumas, Felicia, „Cîteva dimensiuni pierdute ale unui pelerinaj contemporan: mersul la mănăstirea Sihăstria", în Tabor, numărul 1, anul II, aprilie 2008, pp. 64-70.

Dumas, Felicia, „De vorbă cu părintele Placide Deseille, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei din Franţa ", în Tabor, numărul 9, anul II, decembrie 2008, pp. 99  107.

Dumas, Felicia, Gest şi expresie în liturghia ortodoxă. Studiu semiologic, prefaţă de prof. dr. Maria Carpov, Iaşi, Institutul European, 2000.

Ghidul mănăstirilor şi schiturilor, ghid pentru pelerini, lucrare apărută la iniţiativa PS Emilian Lovişteanul, Episcop vicar, Editura Sfântul Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2010.

Païssios, père, moine du Mont Athos, Fleurs du jardin de la Mère de Dieu, édité par le Monastère Saint-Jean-le-Théologien, Souroti de Théssalonique, Grèce, 1998.

Scara Sfîntului Ioan Scărarul, Filocalia, volumul 9, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980.

Sfinţi ocrotitori ai Moldovei canonizaţi în perioada 1992-2009, ediţie îngrijită de preacuviosul arhimandrit Emilian Nica, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, Iaşi, 2009.

Špidlík, T., Spiritualitatea răsăritului creştin.1. Manual sistematic, traducere şi prezentare: diacon Ioan I. Ică jr., cuvînt înainte P:Marko I.Rupnik S.J., Sibiu, Deisis, 1997.

 

1 Felicia Dumas, „Cîteva dimensiuni pierdute ale unui pelerinaj contemporan: mersul la mănăstirea Sihăstria", în Tabor, numărul 1, anul II, aprilie 2008, pp. 64-70.

2 P. Tomáš Špidlík, Spiritualitatea Răsăritului creştin, I. Manual sistematic, traducere şi prezentare de diacon Ioan Ică junior, editura Deisis, Sibiu, 1997.

3Idem, p. 317.

4 Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul sunt aduse deseori la catedrala arhiepiscopală, pentru a fi mijlocitoare pe lângă Dumnezeu pentru ajutor în vreme de restrişte (ploaie sau secetă etc.).

5Sfinţi ocrotitori ai Moldovei canonizaţi în perioada 1992-2009, ediţie îngrijită de preacuviosul arhimandrit Emilian Nica, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, Iaşi, 2009, p. 7.

6 Stareţul mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare din Franţa şi unul dintre cei mai mari părinţi duhovnici francezi contemporani, prezent în paginile revistei Tabor printr-un interviu pe care i l-am luat în urmă cu doi ani: Felicia Dumas, «De vorbă cu părintele Placide Deseille, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei din Franţa», în Tabor, numărul 9, anul II, decembrie 2008, pp. 99 -107.

7Sfinţi ocrotitori ai Moldovei canonizaţi în perioada 1992-2009, p. 8.

8 Cuvânt de învăţătură despre cultul sfintelor moaşte rostit la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Solan, Franţa, la sfârşitul sfintei liturghii din ziua Schimbării la Faţă, 6 august 2008.

9 După cum afirmau ierarhii de la Râmnic.

10 Consultată de noi în versiune franceză, Fleurs du jardin de la Mère de Dieu, par le Monastère Saint-Jean-le-Théologien, Souroti de Thessalonique, Grèce, 1998.

11 Felicia Dumas, Gest şi expresie în liturghia ortodoxă: studiu semiologic, Iaşi, Institutul European, 2000.

12 Metoda observaţiei participante, fundamentală în observarea fenomenelor religioase, ne-a servit şi de data aceasta, ca şi în cazul anchetelor efectuate pentru analiza gestualităţii liturgice din teza de doctorat: Felicia Dumas, Gest şi expresie în liturghia ortodoxă: studiu semiologic, Iaşi, Institutul European, 2000.

13 Din cuvântul de învăţătură rostit în cadrul procesiunii cu icoana sfântului desfăşurată în oraş, de către Preasfinţitul dr. Emilian Lovişteanul.

14 David Carrasco, «Ceux qui accomplissent un saint voyage Formes et diversité des pèlerinages», in Concilium, revue internationale de théologie, no 266/1996, Le Pèlerinage, p. 28.

15 Sau Leastviţa, cum mai este cunoscută în cultura română bisericească, datorită primei traduceri a sa din limba slavonă făcută înainte de 1613 de mitropolitul Varlaam al Moldovei, pe atunci monah la mănăstirea Secu.

16 Filocalia volumul 9, Scara Sfîntului Ioan Scărarul, cuvîntul XV, 82, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980.

17Ibidem.

18Scara Sfîntului Ioan Scărarul, cuvîntul XV, 2, Filocalia, volumul 9.

19Ghidul mănăstirilor şi schiturilor, ghid pentru pelerini, lucrare apărută la iniţiativa PS Emilian Lovişteanul, Episcop vicar, Editura Sfântul Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2010.

20Cetăţile credinţei, mănăstiri şi schituri din arhiepiscopia Râmnicului, Baia Mare, editura Proema, 2010.

21 Înaltpreasfinţitul Gherasim în Prefaţa albumului Cetăţile credinţei.


 

FELICIA DUMAS