Articolul de faţă urmăreşte evoluţia semantică a familiei lexicale a verbului a binecuvânta, nu doar în limba română, ci şi prin raportare la modelele lexicale greco-latine. Spre deosebire de acestea, verbul românesc apare mai întâi ca termen al limbajului religios, care se laicizează progresiv. Terminografia religioasă oferă date pentru o schiţă tipologică a binecuvântării, astfel încât apelul la dicţionare se poate dovedi important - la un prim nivel - în conceptualizarea acestui fenomen de maximă importanţă în creştinism.

MARIUS VASILEANU