TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Româna
< Înapoi Link-uri
Cautare

Gala Galaction - misiuni şi confesiuni


 

Gala Galaction - misiuni şi confesiuni

 

 

 

 

 

Diana Câmpan

 

 

 

 

Într-o „Mărturie literară" publicată în 1942 în Revista Fundaţiilor Regale, teologul şi scriitorul Gala Galaction mărturisea: „...aş fi plecat din lumea asta cu inima grea, dacă stăpânul meu din ceruri nu mi-ar fi dăruit puteri, miraculoase împletiri de împrejurări ca să tălmăcesc şi să tipăresc Sfânta Scriptură. Literatura mea ar fi rămas ca un soclu fără statuă deasupra. Strădaniile mele de trei decenii, studiile mele teologice, limba mea românească aşa cum o ştiu şi am scris-o, dorul meu nestins după o jertfă regească, adusă la curţile Templului... toate treceau şi se iroseau, ca materialul adunat pentru clădirea unei case pe care stăpânul n-a avut binecuvântarea să o vadă ridicată. Traducerea Sfintei Scripturi este una din cele mai evidente minuni pe care Providenţa m-a învrednicit să le văd în viaţa mea..."1. La vremea aceea un punct nodal al culturii române de început de secol, această traducere a Bibliei venea în prelungirea unor fapte de cultură creştină care au traversat secolele: Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţiană, Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirile tipărite de diaconul Coresi, Pravila de la Orăştie (incluzând primele două cărţi al Pentateuhului: Facerea şi Ieşirea), Biblia de la Bucureşti (1688). În 1938, când se împlineau 250 de ani de la aceasta din urmă, Gala Galaction, împreună cu pr. Vasile Radu, ofereau culturii române „Biblia ebraică", tradusă după textul sulurilor originale, după cum mărturiseau cei doi truditori. Această traducere a devenit aşa-numita Biblie regală sau Biblia Regelui Carol I, apărută cu sprijinul Fundaţiilor Culturale Regale.

Scriitor şi teolog prin formaţie, doctor în Teologie la Universitatea austriacă din Cernăuţi, Gala Galaction (Grigorie Pişculescu), prin întreaga sa activitate s-a dovedit o personalitate marcantă a începutului de secol XX. În 1910, Gala Galaction semnala nevoia imperativă ca poporul român să beneficieze cât mai urgent posibil de o nouă traducere a Bibliei şi imediat după primul război mondial a pornit o campanie culturală în acest sens. Întrucât în 1920 încă nimeni nu se arătase dornic să pornească un atare demers, Gala Galaction a decis să iniţieze el însuşi acest proiect de amploare, propunându-şi să traducă deopotrivă Vechiul şi Noul Testament din textele originale, ebraice şi greceşti, deşi avea convingerea că o traducere temeinică şi elaborată a Sfintei Scripturi ar trebui să fie lucrarea unui colectiv de traducători. Despărţindu-se, pentru o vreme, de preocupările literare majore, Gala Galaction avea să se dedice ani în şir tălmăcirii Bibliei, aducându-şi-l aproape în acest demers pe preotul Vasile Radu, care îşi desăvârşise studiile la Institutul Oriental din Paris şi se perfecţionase în dialecte haldeo-siriene în Orientul Mijlociu.

Precum a mărturisit în numeroase secvenţe eseistic-memorialistice, Gala Galaction păstra sentimentul clar că un gest precum acela de a te apuca să tălmăceşti Sfânta Scriptură trebuie să fie susţinut de concepţii şi convingeri venite dinspre o altă lume decât cea pământească, trimiţând, evident, la condiţia de ales pentru această misiune2.

Remarcabilă în acest plan ni s-a părut, deopotrivă sub raportul încărcăturii simbolice a ideilor şi al alegoriei metaforice, următoarea mărturisire a lui Gala Galaction, sub semnul căreia, de altfel, se va aşeza întreaga sa operă: „Toată literatura mea este o lungă şi treptată urcare spre Carmel şi spre Liban. Nenumăratele citate din Biblie, mai totdeauna în traducere personală, dorul şi poezia Ţării Sfinte, fiorii Divinei Drame de acum două mii de ani desfăşurată între Bethleem, Nazaret şi Golgota, avânturile şi credinţele psalmistului... şi atâtea şi atâtea petale purtate de zefiri şi atâtea mirezme din Şaron şi din Galileea şi atâta ucenicie în şcoala Profeţilor... au ajuns la cititorii mei, ca o variată stăruitoare solie a însuşi cortegiului sacru... Ani de zile am dorit şi am crăinicit Sfânta Scriptură... Ani de zile, pe toate potecile literaturii mele, am cerut cu încăpăţânarea lui Caton cel Bătrân. Pe lângă toate acestea socotesc... că trebuie să dăm Bisericii şi literaturii româneşti o nouă traducere românească a Bibliei"3. Strădania lui majoră era aceea de a se orienta corect către Biblia ebraică („Lucrul pe care l-am început e deosebit de greu şi de bogat în obstacole. De astă toamnă sunt pe un teren pur ebraic. Este probabil că voi lua cărţile biblice în şirul lor tradiţional: Thora, Profeţii şi Scrierile celelalte. Se poate, însă, să încep cu psalmii"4).

În ceea ce ne priveşte, nu ne permitem să stăruim mai mult asupra unor aspecte de specialitate care au evidenţiat importanţa apariţiei, la momentul respectiv, a noii traduceri a Bibliei. Ne interesează însă, în cele ce urmează, cine este Gala Galaction cel din spatele unui astfel de demers, unde este limita dintre destinul scriitorului, al literatului şi menirea teologului de vocaţie? Constant, criticii şi istoricii literari, discutând în jurul operei literare a lui Gala Galaction, au sesizat şi au analizat gradul în care formaţia teologică s-a răsfrânt asupra operei artistice. Chiar dacă unele dintre romanele, nuvelele şi povestirile sale rămân impregnate de un fior religios de mare acurateţe, chiar dacă destinele multor personaje sunt construite după un sistem de evenimente, stări conflictuale, reacţii, imagini şi simboluri care trimit invariabil la substratul biblic - inclusiv la categoria parabolelor biblice plasate în subteranele textului (Lângă apa Vodislavei, De la noi, la Cladova, Gloria Constantini, La Vulturi! ş.a.), trebuie să remarcăm şi faptul că prozatorul Gala Galaction nu este tributar, prin program estetic, eticii creştine, ci dezvoltă adesea structuri narative în jurul unor pasiuni distrugătoare, patimi, vicii de comportament, situaţii de la graniţa dintre realitate şi basm (Moara lui Călifar, În pădurea Cotoşmanei, Copca Rădvanului, romanele Papucii lui Mahmud şi Roxana).

Dincolo însă de scrierile ficţionale pure, Gala Galaction a lăsat culturii române şi o suită de scrieri memorialistice şi eseistice insuficient discutate de critica de specialitate. Cum se întâmplă adesea, mărturisirile de sine ale unui scriitor pot fi mai mult decât un aşteptat act de limpezire: pot genera problematizări în serie cu privire la capacitatea posterităţii de a fi înţeles cu adevărat mecanismele creaţiei, cu atât mai mult cu cât bagajul literar vine dintr-o perioadă greu încercată de încă neaşezatele mecanisme ale discursului etic şi estetic. Or, Gala Galaction traversează tocmai o astfel de perioadă de mare încărcătură sub aspectul dimensiunii naţionale a faptului cultural şi, în plus, scriitorul are şi şansa dublei vocaţii: artist şi teolog. Tocmai în ideea valorificării unor pagini uitate, încercăm să punctăm, în cele ce urmează, câteva dintre momentele-cheie ale formării de sine a scriitorului Gala Galaction, aşa cum sunt ele relevate în fluxul de opinii şi confesiuni literare. Teodor Vârgolici semnala faptul că „Imaginea lui Gala Galaction, ca om şi ca personalitate creatoare, s-a înfăţişat contemporanilor săi şi s-a fixat în conştiinţa posterităţii sub multiple nuanţe, divergente şi contradictorii unele faţă de altele, însă străbătute toate de o anume însuşire particulară, care, paradoxal, le armonizează într-o individualitate unică, de o distinctă originalitate, într-un întreg cu profil aparte (...). Particularitatea esenţială a operei lui Gala Galaction este însă interferenţa cosmotică, unitară şi originală dintre concepţia laică, dintre viziunea realistă asupra oamenilor şi a vieţii, şi tezele şi preceptele biblice, religioase, pe care încerca să le justifice, să le adapteze şi să le aplice în zugrăvirea realităţilor umane şi sociale. Gala Galaction a fost el însuşi conştient de dualitatea personalităţii sale şi tentat să o explice"5. Într-adevăr, Galaction însuşi se povestea pe sine limpede: „Aşa cum se întâmplă cu orişicine care a cutezat să tulbure pe contemporani cu visurile şi cu scrisul său, am căşunat şi eu discuţii, controverse şi schisme" însă - minunată mărturisire! - „Am voit pururea să aduc la altarul Domnului tot ce-am putut să culeg din grădina mea, chiar dacă n-am nimerit întotdeauna florile cele mai cuviincioase..."6.

Opţiunea scriitorului pentru această cale regală în viaţă - cea care îl orienta invariabil către sacru - se manifestă încă din copilărie. Nepot de preot, Gala Galaction şi-a trăit, aidoma lui Blaga, începuturile sub semnul unui raport special cu satul şi oamenii lui, s-a construit lăuntric după un soi de norme ale sufletului con-crescute din mai vechile haruri ale spaţiului tradiţional: „Am fost copil dezmetic. În loc să caut, după pilda tatei, cărarea muncii robuste, a treburilor moşiei şi a negustoriei cu cereale, m-am rătăcit în visuri, în poezia câmpiei şi a codrului şi în labirintul cărţilor şi al cititului. Am stat treisprezece ani lângă izvoarele sfintei munci câmpeneşti, lângă şirele de grâu, lângă movilele de porumb, lângă grămăjuile de aur, care îi rămâneau tatei, după vânzarea grâului... dar toate au fost de prisos!... Nu s-a lipit de mine nimic; am rămas refractar la toată această lecţie de viaţă practică, de luptă cu ogorul şi de biruinţă, sensibilizată în lire sterline... Am agonisit numai viziunea holdelor de smarald, mireasma aglicelor şi a dediţeilor, umbrele pădurii răzbite de soare şi cântecul cristeilor din trestia Tecuciului... Copilul venise pe lumea aceasta cu jalnice cusururi sufleteşti. Îl bântuiau stafiile închipuirii (...). Îi plăcea să petreacă în cimitir şi să privească pe cei ce veneau să-şi ia, aci, locul de veşnică odihnă..."7.

Desigur că, mai târziu, prietenia profundă cu Arghezi şi cu N.D. Cocea aveau să îl marcheze pe Galaction, însă primii paşi ai credinţei celei adevărate îi face lângă primul dascăl de religie, părintele Ovidiu Muscelean, al cărui har îl rememorează într-o pagină confesivă: „Se potrivea în chip desăvârşit cu obiectul pe care îl preda. Ce fericire pentru şcolarii unui catehet să observe că lecţia de religie consună armonios cu tot sufletul, cu toate deprinderile, cu toate gesturile celui ce predică pacea, cumpătul şi psihologia răscumpărării. Dascălul meu se ivea, plutind lin şi uşor încovoiat, în haina lui sacerdotală, se urca pe catedră fără grabă, se mişca domol şi stăpânit, explica rar şi pătrunzător. (...) De atunci şi mai târziu am ajuns să înţeleg că pentru slujitorii bisericii şi ai ideii creştine are mare importanţă nu numai învăţătura corespunzătoare, dar mai cu seamă o purtare neprihănită, o atitudine aparte, un fel de «miros de bună mireasmă», după care cunoşti, de la distanţă, pe cel stăpânit cu adevărat de duhul Sfintei Evanghelii"8.

De aici pare să înceapă drumul care avea să-l apropie pe viitorul scriitor de profunzimea credinţei. Este foarte adevărat însă că întreaga carieră teologică a lui Gala Galaction se construieşte pe un suport întreţesut cu infinită poezie. Fire de artist, Galaction a înţeles că, în fond, arta are relevanţă deopotrivă sacră şi socială. Toate popasurile spirituale în locuri consacrate se bucură, peste ani, în amintirea lui Gala Galaction, de imagini convertite în adevărate alegorii literare. Aflat, la un moment dat, prin ascultare de poruncă, la „Mănăstirea Neamţu", spre a desăvârşi „o porţiune a Sfintei Scripturi" (Canticum canticorum) alături de „cărturarul stariţ al vechei lavre, astăzi I.P.S. Patriarh Nicodim", Galaction se regăseşte într-un spaţiu privilegiat („Era o privelişte pentru îngeri..."), căruia, într-o mărturisire de mai târziu, îi dă amploare de poezie: „La lumina grăbită a soarelui iernatic, prefăcută, din ciocnirea cu omătul, în milioane de scântei şi de ace strălucitoare, brazii dalbi, din jurul sfintei mănăstiri, păreau nişte uriaşi sfinţi părinţi - toţi de vârsta lui Matusalem - sosiţi în preajma sfântului locaş, pentru nu ştiu ce sobor, pe care are să-l prezideze însuşi stăpânul cerurilor (...). Aveam fiecare chilia noastră şi ore exacte de muncă, aşa cum se cuvine în acest soi de împrejurări. Ne adunam numai la vremea mesei şi (...) ceasurile noastre de întâlnire şi de societate erau făcute să ne evidenţieze şi mai mult preţul laborioasei noastre singurătăţi"9.

În alt rând, aflat la Mănăstirea Cernica - foarte dragă inimii sale şi loc în care şi-a dorit să îşi doarmă somnul de veci - Gala Galaction se confesează cu simplitate: „Biserica aceasta mi-e legată inimii nu numai prin sfinţenia ei, ci şi prin puterea unor zguduitoare amintiri. Poate că tot în acest sfânt locaş voi face ultimul popas, culcat în raclă şi învăluit de cântecele sfintei pogribanii... Când nu poţi să fii tu însuţi liturghisitor, e odihnitor, pentru inima împovărată, să stai în strană şi să asculţi pe fratele îmbrăcat în odăjdii. (...) E lungă povestea inimii mele şi a dulcei mele robii faţă de Isus Cristos, Domnul meu şi Dumnezeul meu şi faţă de Maica Înalt prea Curata..."10.

Împlinirea strădaniilor avea să fie data de 10 noiembrie 1938, data intrării în librării a ediţiei Bibliei Regale traduse de Gala Galaction şi Vasile Radu. Aşa cum traducătorii precizau în Prefaţa ediţiei amintite, Biblia românească trebuia „să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre iubitorii poeziei" (Pr. Vasile Radu şi Gala Galaction, Prefaţă la Biblia Regală).

Până astăzi aceasta este calea către înţelepciune...

 

1 Gala Galaction, „Mărturie literară", în vol. Chipuri şi popasuri. Confesiuni literare, EPL, 1969, p. 24.

2 Gala Galaction, „Scrisori către Simforoza" (II), în Viaţa Românească, martie 1922, p. 405 apud Gh. Cunescu, „Biblia ebraică în limba română", în Secolul XX, nr. 346-347-348, 1990, p. 126.

3 Gala Galaction, Cartea Eternă, apud Gh. Cunescu, art. cit.

4Ibidem.

5 Teodor Vârgolici, Prefaţă la volumul Gala Galaction, Chipuri şi popasuri. Confesiuni literare (EPL, 1969, pp. IX-X.

6 Gala Galaction, „Mărturie literară", în vol. Chipuri şi popasuri. Confesiuni literare, ed. cit., pp. 23-24.

7 Gala Galaction, „Mărturie literară" în loc. cit., pp. 2-3.

8 Gala Galaction, „Dascălul meu de religie", în vol. Chipuri şi popasuri. Confesiuni literare, ed. cit., pp. 111-112.

9 Gala Galaction, „Un episod din traducerea Sfintei Scripturi", în vol. Chipuri şi popasuri. Confesiuni literare, ed. cit., p. 275.

10 Gala Galaction, „La Mănăstirea Cernica", în vol. Chipuri şi popasuri. Confesiuni literare, ed. cit., pp. 337-338.


 

DIANA CÂMPAN