TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Româna
< Înapoi Link-uri
Cautare

O călătorie la Muntele Athos în căutarea „urmelor" româneşti


 

O călătorie la Muntele Athos în căutarea „urmelor" româneşti

 

 

 

 

 

Petronel Zahariuc

 

 

 

 

Este în bună măsură şi pentru toţi cunoscut că aproape nu există mănăstire din sudul Dunării, care să nu se fi bucurat de ajutor românesc din veacul al XIV-lea până în veacul al XIX-lea, atât cât a durat stăpânirea otomană în acest spaţiu. Cum era şi firesc, cel mai greu au cântărit ajutoarele date Muntelui Athos, pentru ortodocşi un adevărat centru al lumii. Astfel că „urmele" româneşti la Sfântul Munte sunt multe şi adânci, răspândite în întreaga Peninsulă athonită, pe la toate mănăstirile şi schiturile, chiar dacă până astăzi s-au mai şters sau au fost şterse. „Urmele" ctitoriei româneşti sunt felurite: ziduri, catapetesme, icoane, odoare, veşminte, manuscrise, cărţi, documente, cele din urmă mai bine păstrate, cele dintâi într-o continuă înnoire, ceea ce face ca pisaniile, ce amintesc de dreptcredincioşii creştini de la nordul Dunării, să se risipească mai încet sau mai repede. Chiar dacă unele „urme" româneşti se şterg, de sub tencuieli sau de sub ziduri mai noi ies mereu, cu încăpăţânare, la lumină noi şi noi dovezi, care arată tăria faptei şi a credinţei românilor. Totodată, deşi fără pisanii, fără înveşnicirea în scris, mai toate zidurile noi ce se ridică astăzi la Sfântul Munte sunt rezultatul muncii românilor ajunşi la Muntele Athos, atât din credinţă, cât mai ales din nevoie.

Astăzi, ca şi odinioară, faţa văzută a „grădinii Maicii Domnului" este un mare şantier. Se construieşte mult, nu doar ziduri, ci şi istorie. De doar două-trei decenii au început a se publica temeinic tezaurele documentare adăpostite în arhivele marilor mănăstiri athonite, dovedind, o dată în plus, valoarea şi importanţa contribuţiei româneşti la istoria fiecărei mănăstiri din Sfântul Munte, care, chiar dacă s-ar dori, nu ar putea fi trecută sub tăcere1.

Tocmai pentru cercetarea depozitelor de documente româneşti din Sfântul Munte am întreprins în august - septembrie 2006, ca urmare a invitaţiei Sfinţiei Sale, arhimandritul Iosif, egumenul Mănăstirii Xiropotam, împreună cu dl. dr. Florin Marinescu de la Centrul de Studii Neoelenice din Atena, o expediţie ştiinţifică în arhiva acestei Mănăstiri şi am avut privilegiul de a vizita alte câteva aşezăminte monahale athonite.

Călătoria ştiinţifică şi pelerinajul au început la Uranopolis, târguşor pe pământul Sfântului Munte, de unde porneşte vaporul pentru oricare dintre sfintele Mănăstiri. Pe vapor lume multă, liniştită, cu priviri iscoditoare şi gândurile spre înălţimile Sfântului Munte, dar şi spre înălţimile Cele de Sus. Ni se perindau, prin faţa ochilor, una câte una, vestite mănăstiri, a căror vieţuire şi supravieţuire s-a datorat şi românilor.

Mai întâi, Mănăstirea Zograf, veche ctitorie bulgară, pe care Ştefan cel Mare, în vremurile grele de după căderea Constantinopului, a dorit să o facă lavră românească2. Acum, în urmă, patronajul exercitat de Ştefan cel Mare asupra acestei mănăstiri se încearcă a fi anexat de autorităţile comuniste din Moldova de peste Prut la ideologia agresiv antiromânească, pe care se străduie să o înjghebe. Urmează Mănăstirea Constamonit, mai firavă ca importanţă în ierarhia athonită, dar şi aici daniile româneşti s-au revărsat cu oarecare regularitate, începând tot cu Ştefan cel Mare. Apoi, Mănăstirea Dohiar, al cărei catholicon a fost rezidit cu banii lui Alexandru vodă Lăpuşneanu, astfel că istoricii de artă au văzut o asemănare cu Mănăstirea Slatina; tot aici a adormit întru Domnul mitropolitul Moldovei, Theofan al II-lea3. La mică distanţă se află Mănăstirea Xenofon, mândră ctitorie a Craioveştilor. Ajungând în faţa ei, număram în gând hrisoavele care vor intra în volumul de documente româneşti (aproximativ 100), aflat în pregătire, şi ne întrebam dacă nu cumva printr-o tainiţă a mănăstirii se vor fi păstrat cele 14 mari şi grele hrisoave de danie ale domnilor şi boierilor din Ţara Românească, de dinainte de 1658, care par a se fi prăpădit. Urmează Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rusicon), despre care poţi spune repede că are ceva „sânge" rusesc în zidăria ei: se văd celebrii „bulbi de ceapă" (kokoşniki) printre braţele macaralelor care refac aşezământul monahal, iar pe ţărm o clădire lungă şi înaltă, cu zeci de geamuri, dintre care multe sparte, ce aminteşte de ctitoria sovietică la Sfântul Munte. Şi aici românii, chiar dacă nu se vede de pe mare, au contribuit mult la dăinuirea zidirilor, mai ales în veacurile XVII-XIX.

Încet, vaporul se apropia de locul unde trebuia să coborâm din nou pe pământul Sfântului Munte, pentru a putea ajunge la Mănăstirea Xiropotam (fig. 1). La Dafni, iarăşi forfotă multă, multă vorbă românească, vorbită de moldoveni (călugări şi muncitori de-a valma) de pe ambele maluri ale Prutului. Mai toate autobuzele sunt conduse pe aceste drumuri grele de munte de şoferi români, care şi-au dovedit priceperea şi au căpătat încrederea tuturor. Autobuzele se umplu repede, pentru că până la Karyes, centrul administrativ al Sfântului Munte, este ceva cale. Noi coborâm repede, pentru că Mănăstirea Xiropotam stă în coasta dinspre mare a Muntelui. Intrăm în Mănăstire şi ne apucăm de treaba pentru care am fost chemaţi. O parte a chiliilor, pentru călugări şi pentru oaspeţi, de pe zidul sudic, au fost restaurate cu înalt meşteşug, iar la cele de pe zidul răsăritean şi apusean se lucra cu sârg, cu mâini şi cântece domoale româneşti. Nu numai muncitorii constructori, ci şi cerşetorii sunt români, prezenţa acestora din urmă făcându-se simţită, după cum ni s-a spus, de ani buni în Sfântul Munte.

În arhiva Mănăstirii Xiropotam am lucrat în condiţii excelente, cum este greu de conceput că s-ar putea întâmpla într-o arhivă publică românească, vreme de vreo zece zile, la colaţionarea celor câtorva sute de documente din volumul al doilea al catalogului documentelor româneşti din arhiva acestei mănăstiri (majoritatea documentelor sunt din prima jumătate a secolului al XIX-lea)4. Am reuşit, după o muncă „răzbită", să definitivăm volumul, care va fi publicat, cât de curând, în Grecia. Mănăstirea, în forma ei actuală, aduce aminte de ampla refacere, realizată cu banii strânşi din Ţările Române de călugărul Chesarie Daponte (în mirenie Constantin, fost secretar al lui Mihai Racoviţă şi al lui Constantin Mavrocordat), în urma călătoriei prin satele şi oraşele de la nordul Dunării cu o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, „cât de un cot", dar, totodată, „cea mai mare din câte se află în lume"5. Călugărul Chesarie a adunat o mulţime impresionantă de odoare bisericeşti (manuscrise ferecate în aur şi argint, veşminte arhiereşti, icoane ferecate, vase liturgice etc.) şi o sumă imensă de bani, 50 000 de groşi (1 500 000 de franci aur), astfel că la întorcere a putut să scrie: „Moldova a dat din tot sufletul ei, iar Ţara Românească a împrăştiat cu toată puterea ei"6, şi să refacă întreg aşezământul monahal, aflat în ruină. Despre „sacul de florini" (Emile Legrand), adunat de la români, cu care s-a refăcut mănăstirea, dau mărturie stemele Moldovei (capul de bour) şi Ţării Româneşti (acvila cruciată), aşezate pe uşile dintre pronaos şi naos. În afara zidurilor mănăstirii, în partea dinspre Mare, se restaurează un foarte cochet chioşc, unde se pot odihni atât „muncitorii" din arhivă, cât şi muncitorii de pe zidurile aşezământului cu hramul celor 40 de Mucenici din Sevastia.

Cu mulţumirea lucrului încheiat, am plecat din „mănăstirea împărătească Xeropotamo, zidită de împăraţii, Romano şi Andronic" spre alte rugi împărăteşti. Tot printre români şi cu ajutorul lor, trecând prin Karyes, am ajuns la marea lavră a Vatopedului (fig. 2). Aici, iarăşi, un ciopor de tineri călugări români îţi netezesc paşii şi îţi explică zidăriile. Minunat aşezământul şi nemaipomenită aşezarea lui, la încheietura unui golfuleţ, ce deschide marea. În afară de extraordinara arhivă românească (peste 12.000 de documente), datorată, în primul rând, însemnărilor pe hârtie ale averii mănăstirilor închinate din Moldova (Golia, Bărboi, Răchitoasa, Mera, Precista din Galaţi etc.), iarăşi din multe locuri răsar multe „urme" ale ctitoriei româneşti. Orice român ar trebui să coboare spre mare, pe aleea pietruită şi străjuită de smochini, unde dăinuieşte, încă, arsanaua pentru corăbii, ridicată prin strădania lui Ştefan cel Mare, pentru a vedea, undeva sus, în dreapta intrării, singurul chip dăltuit în piatră al marelui nostru domn. Ar fi urgentă restaurarea clădirii şi a pisaniei, pentru că e jalnică starea amândurora. Lângă această clădire şubredă astăzi se află o alta, tot părăginită, dar care pare mai solidă, refăcută, pe la 1820, din prinosul domnului Moldovei Scarlat Callimachi (fig. 3); pisania grecească, care mărturiseşte această faptă, este deplin acoperită de crengile şi roadele unui smochin bătrân (fig. 4). Şi magazinul cu cărţi şi obiecte bisericeşti cuprinde dovezi ale trecutului şi prezentului românesc în Sfântul Munte; am remarcat cele două fastuoase volume7 de istorie a mănăstirii, în care faptele de credinţă românească se găsesc la fiecare pagină. Petrecerea prin lavra Vatopedului trebuie să cuprindă şi participarea la împărăteştile liturghii săvârşite de călugării tuturor naţiunilor ortodoxe vieţuitori într-însa. Greu poate sufletul şi mintea să cuprindă somptuozitatea interiorului bisericii, care se vădeşte din toate ungherele bisericii (în exterior, biserica este destul de „modestă"), precum şi smerenia şi hărnicia călugărilor întru îndeplinirea celor plăcute Celui de Sus. Icoanele aurite, mozaicurile purpurii, cântecele măreţe, miresmele dumnezeieşti de smirnă şi tămâie, mantiile fluturânde ale monahilor, credincioşii gânditori sau senini, închipuie o slujbă dumnezeiască cum greu se mai poate întâlni în întreaga Ortodoxie. Închinarea la sfintele moaşte, cu care se încheie pasajul liturgic, face să-ţi răsune în suflet vechea şi veşnic noua rugăciune isihastă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine, păcătosul".

De la Mănăstirea Vatoped am luat iarăşi calea spre coastele sudice ale Peninsulei spre Mănăstirea Sfântul Pavel, iarăşi trecând prin Karyes şi prin Dafni. De pe mare, iarăşi se perindă prin faţa ochilor un şir întreg de împărăteşti ctitorii. Mai întâi, Mănăstirea Simonopetra, cu hramul rar al Învierii Domnului, ce pare agăţată de Munte ca un cuib de vultur. Şi eu şi dl. Florin Marinescu gândim că Mănăstirea a stat acolo sus şi prin dărnicia românilor, mai cu seamă a lui Mihai vodă Viteazul şi a înaintaşilor săi, domni şi boieri, care i-au închinat una dintre cele mai bogate şi importante mănăstiri bucureştene, Mănăstirea Mihai-Vodă. Apoi, gândul nostru merge şi spre domnul profesor Dumitru Năstase, acela dintre români care a „descălecat" cel dintâi într-o arhivă athonită, arhiva românească a Mănăstirii Simonopetra, alături de care am lucrat catalogul documentelor româneşti (aproximativ 800 de documente), ce aşteaptă de ceva vreme să vadă lumina tiparului8. Cu gândurile noastre cu tot, vaporul ne-a dus prin faţa Mănăstirii Grigoriu, şi ea bogat ajutată de Ştefan cel Mare şi unde se închină poporenii la o frumoasă icoană a Maicii Domnului Παντ?νασσα (= Stăpâna Lumii), dăruită obştii Mănăstirii de Maria de Mangop9. Urmează, nu departe, Mănăstirea Dionisiu, unde odihneşte Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului, ce a propovăduit dreapta credinţă în Ţara Românească la cumpăna dintre veacurile XV şi XVI. Din pricina lui şi nu numai, Neagoe Basarab şi blagorodnicul lui neam au dăruit din belşug sfânta mănăstire Dionisiu.

Lunecând încet pe marea liniştită, am ajuns la debarcaderul Mănăstirii Sfântul Pavel (fig. 5). De departe se vede turnul ridicat de Neagoe Basarab, restaurat frumos în anii din urmă, fără a i se mai găsi un loc potrivit şi unei inscripţii (din cele două), care mărturiseşte despre strădania românească la dăinuirea Mănăstirii (fig. 6). Această Mănăstire îşi are documentele româneşti publicate de ceva vreme10, urmând a fi publicată şi bogata colecţie de carte românească adăpostită în biblioteca ei. Mănăstirea este aşezată pe un pinten de munte, oferind pelerinului, de la ferestrele de pe zidul apusean, o privelişte încântătoare a soarelui „scufundându-se" în mare. Gândul de a lucra mai mult, într-o direcţie sau alta, s-a surpat repede din pricina unor pârdalnice legume, bune de altfel, cu care „s-a luptat" dl. Florin Marinescu. Aşa că, având în gând o posibilă revenire, a trebuit să ne întoarcem repede spre zone unde asistenţa medicală nu se întemeiază doar, după spusa unui călugăr aromân din mănăstire, pe doctoria Sfântului Apostol Pavel: „un pahar de vin, de preferinţă roşu".

Următorul pelerinaj ştiinţific sperăm să-l întreprindem, poate, când vor cădea peceţile de pe tainiţa cu documente româneşti a celei dintâi dintre mănăstirile Muntelui Athos, Marea Lavră, după care vom putea povesti câte ceva şi despre Mănăstirile care stau chiar la poalele Muntelui Athos. Până atunci, însă, sperăm să putem scoate la lumină câteva dintre bogatele arhive româneşti din celelalte mănăstiri, la care am lucrat în anii din urmă.

 

1 Ca orientare bibliografică, vezi Teodor Bodogae, Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1940 (volumul a fost republicat la Editura „Paralela 45", în 2003, fără prea multă socoteală, pentru că noii editori au omis „tabloul" daniilor în bani şi cel „al clădirilor, reparaţiilor şi picturilor făcute de voievozii români la Athos", harta Sfântului Munte şi Indicele!); N. Iorga, „Muntele Athos în legătură cu ţările noastre", în Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice, s. II, t. XXXVI, 1914, pp. 447-517; Petre Ş. Năsturel, Le Mont Athos et les Roumains. Recherches sur leur relations du milieu du XIVe siècle à 1654, Roma, Pontificium Institutum Orientalium, („Orientalia Christiana Analecta", 227), 1986 (această lucrare, fundamentală pentru cunoaşterea legăturilor românilor cu Muntele Athos, ar merita grabnic o traducere românească); Virgil Cândea, Mărturii româneşti peste hotare. Mică enciclopedie, I (Albania - Grecia), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1991, pp. 448-550.

2 Vezi Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare. Carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna, Editura „Muşatinii", Suceava, 2005, passim.

3 Ioan Dură, „Mitropoliţi români pictaţi la Muntele Athos", în Anuarul Institutului de Istorie «A. D. Xenopol», Iaşi, t. XXV/2, 1988, pp. 509-511; Petre Ş. Năsturel, op. cit., pp. 211-214.

4 Primul volum a fost publicat de Florin Marinescu, Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου Ορoυς. Αρχε?ο Ιερ?ς Mον?ς Χιροποταμου (Documente româneşti de la Sfântul Munte. Arhiva Sfintei Mănăstiri Xiropotam), t. I, Atena, 748 p. O parte dintre documentele cuprinse în acest volum (cele de până la 1800) au fost publicate de Florin Marinescu, Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc, Documente româneşti din Arhiva Mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos. Catalog, vol. I, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza", Iaşi, 484 p.

5Documente româneşti din Arhiva Mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos. Catalog, vol. I, p. 172, nr. 358.

6 Constantin Erbiceanu, Cronicari greci cari au scris despre români în epoca fanariotă, Bucureşti, 1888, p. LXVII-LXVIII; Teodor Bodogae, op. cit., pp. 203-206.

7The Holy and Great Monastery of Vatopaidi. Tradition - History - Art, vol. I-II, Mount Athos, 1998.

8 Acest volum dezvoltă, după modelul Catalogului documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului (vol. II-VIII), catalogul sumar întocmit de D. Năstase şi F. Marinescu, Les actes roumains de Simopetra (Mont Athos). Catalogue sommaire, Manoutios, Athenes, 1987, 153 p. (aici au fost succint rezumate 773 documente).

9 Vezi o frumoasă reproducere a icoanei, la Maria Magdalena Székely, Ştefan S. Gorovei, Maria Asanina Paleologhina: o prinţesă bizantină pe tronul Moldovei. Carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna, 2006, fig. 152 şi pp. 72-75 (comentariu).

10 Florin Marinescu, Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου Ορoυς. Αρχε?ο Ιερ?ς Mον?ς Αγ?ου Πα?λου (Documente româneşti de la Sfântul Munte. Arhiva Sfintei Mănăstiri Sfântul Pavel), Atena, 600 p.


 

PETRONEL ZAHARIUC